Thursday, December 13, 2007

Monday, December 10, 2007

10 decembrie - La multi ani pentru tatal meu.

I-a zis bunica lui: "Tine minte, dragul mamii, ca te-a nascut maica lunea, mult iti va placea lumea". Lui ii place lumea intr-adevar, ii plac oamenii...

M-a sunat el, cred ca nu am mai vorbit de o saptamana. Desi stiam, l-am intrebat: "Cati ani ai implinit, tati?". " O jumatate de secol". Tatal meu implineste astazi 50 de ani. Ii doresc tot binele din lume si sa nu renunte la lucrurile care il fac fericit. Aseara a vorbit cu mama la telefon, de la 11 pana dupa 12, ca doi indragostiti de la inceputul relatiei, cand ea vrea sa fie prima care ii spune la multi ani.

Ce merita spus aici. Iubesc expresia de pe chipul tatalui meu atunci cand imi povesteste despre lumea la tara, despre vecinii de peste drum, despre sparagania de dupa taiatul porcului si despre cum cu un semn si o vorba o face pe lelea lu' Arsene sa joace. E mult mai mult de spus. Ceea ce simte el, fericirea lui, pe care o impartaseste...imi da sperante ca poti fi fericit si implinit si la 50 de ani.

La multi ani!

Friday, December 7, 2007

after the rain comes sun, after the rain comes rain again

Ce frumos, ce frumos...doar mi-am dorit sa apara soare si a aparut. Acum imi incazeste obrazul drept si imi incetoseaza privirea ochiului drept. Dar e bine. Si e iarna.

"Follow me now
To a place where you only dreamt of
Before i came along"

Thursday, December 6, 2007

dorinta dorintelor


A fost odata ca niciodata ziua mea. 21 in 21. Nu cred ca am sarbatorit vreodata mai mult timp ca anul acesta.
Am inceput marti cu mini petrecerea surpriza facuta de prieteni: tort, sampania si vin in camin , am continuat miercuri cu ziua mea, sarbatorita la birou, cu mult dulce si sfarsita cu o iesire in doi, film si plimbare. Apoi, joi, marea petrecere cu 19 invitati intr-o camera de 2, cu popcorn, pizza, vin si praji si muzica tare si deranjat vecini. Aaaa..si mima. Apoi, de vineri pana alaltaieri, cred ca au fost vreo 2,3 zile in care nu mi s-a spus la multi ani. In fine, am petrecut, am primit cadouri foarte dragute. Si da, pot sa zic ca a fost ziua mea frumoasa in camin.

De fapt sa revin la motivul acestui post. Nu ca sa ma laud ce frumos am sarbatorit ci sa am motiv sa vorbesc despre dorinta dorintelor. O veche superstitie spune ca nu e bine sa iti spui dorintele pentru ca nu se indeplinesc. Ei bine, ma risc. Dorinta mea e dorinta dorintelor. Intotdeauna cand suflu in lumanare, asta si pentru ca tot timpul sunt luata prin surprindere si prea emotionata ca sa gandesc spun repede cu fire de gand: imi doresc, imi doresc, imi doresc: SA FIU FERICITA. Ce inseamna asta, sincer, nici eu nu stiu.

Ideea de post mi-a venit saptamana asta mergand cu autobuzul, aproape singurele momente pe zi in care gandesc pentru mine si cu mine. Desi urasc autobuzele si ele pe mine, avem si zile de pact: Serile in care ma bucur de aglomeratie pentru ca imi ia mai mult timp sa ajung acasa. E o jumatate de ora/o ora pentru ganduri, pentru citit, pentru visat cu ochii deschisi. Recunosc ca se mai intampla sa fie si inchisi. Daca mai ai parte si de cate un stand up comedy sau o cearta devine si mai amuzant. Bun...revin.

In ultimul timp am devenit mai pragmatica si mai concentrata pe ce pot face sau ce trebuie sa fac, masurabil. Si atunci, m-am intrebat. Dorinta dorintelor mi s-a implinit? Sunt? Am? Voi? Nu e ca atunci cand iti doresti o masina, o ciocolata, o pereche de pantofi sau un parfum. It's not touchable. De exemplu, vine seara de Ajun a Ajunului de Anul Nou. Si ai o stare mai naspa, esti stresat ca nu ai idee cum va iesi de Revelion, ai mancat prea mult de Craciun, iti e frig si alte si alte probleme... si zici: ce viata nefericita. Poate nu zici dar sigur te simti ne fericit. Si atunci, daca ai avea un calendar mare pe care sa-ti notezi in fiecare zi fericirea. Cum ar fi? Oare asa pot masura fericirea? :))

Wednesday, November 28, 2007

Music de autobuz - Info prooooo

Dedicatie pentru toate autobuzele care nu au muzica, in care soarele nu intra pentru ca inauntru e prea inghesuit si intuneric. Oamenii par sa il respinga cu mutrele lor posomorate. Noroc ca se mai urca niste nebune (se stiu ele), pline de viata, cu ras isteric. :))
Rasul in autobuz rulz.

Thursday, October 18, 2007

pe aripi de porumbel




m-am intors

Cum e sa incepi sa scrii pe blog dupa o pauza de aproape 3 luni? Greu, stiam asta. De fapt mi-as fi dorit ca in vacanta sa pot impartasi cu cei care mai citesc din cand in cand ceea ce scriu, macar cateva ganduri din Roma.

Daca nu m-ati vazut inca, sa stiti ca am supravietuit primului zbor cu avionul. La viata mea scurta de pana acum, 20 de ani, pot sa spun ca a fost una dintre cele mai tari experiente. Ca si toata vacanta mea de 3 saptamani jumate petrecute in Roma. Am mers mult, foarte mult, exagerat de mult. Culmea, ca nu am apucat sa vad toata Roma, adica toate obiectivele. Poate din dorinta de a ma reintoarce, asa cum iti promite Fontana di Trevi (cel care arunca o moneda si isi pune o dorinta se va intoarce cu siguranta in Roma). Daca picioarele mele ar putea urla pe masura numarului de pasi pe care i-au facut pe pamant italian, cred ca planeta ar fi amenintata grav de poluare fonica.

Cum am inceput? Am primit de la Kif, un dosar cu obiectivele de vizitat in Roma, aranjate pe culori, in functie de importanta si obligativitate etc, din care am citit. M-au interesat locurile neconventionale pe care mi le recomanda textul, pentru ca despre celelalte era relativ usor sa afli. Ca un turist neexperimentat, inchipuiti-va ca m-am dus in balerini cu elastic ;i slapi sa colind "orasul etern". Nu foarte inspirat. La sfarsitul calatoriei mele mi-am achizitionat si o pereche de sandale de turis. Asta e...invatam.

In primele zile, mama, super grijulie, avea tendinta sa ma insoteasca peste tot. Dar oricum programul nu-i permitea sa faca asta si nici rabdarea. Nu cred ca va imaginati cum e sa astepti dupa cineva (adica dupa mine) sa fie multumit de o fotografie, pe strada, in muzeu, in tramvai, pe terasa unui restaurant. Seteaza luminozitatea, seteaza timpul de expunere, da vina pe aparat, pe miscarea obiectului...pretexte care sa acopere faptul ca nu am citit manualul de utilizare al aparatului foto si exigenta pe care o autoadresez. Legat de cum m-am descurcat singura, am ajuns sa cunosc Roma mai bine ca Bucurestiul: metrou, tramvaie, autobuze, tren, orice.

Comunicarea. Super confuza cu limbile straine. Ma descurcam foarte greu cu engleza, nu prea stia nimeni, in afara de cativa negrii de la bancarele (tarabele de pe strada), influenta catorva telenovele se simtea, imi venea sa vorbesc in spaniola, mai stiam italiana de la Clubul Elevilor din Sibiu. Crunt.

Ce am vazut? In primul rand, marturisesc ca am scris foarte putin, nu am prea ascultat un sfat care mi s-a dat chiar aici pe blog. Asta pentru ca am banuit ca fiecare succesiune de fotografii imi va aduce de o zi, de un moment, de o persoana, de o stare. True... Insa cele cateva pagini pe care am apucat sa le scriu: in metrou, pe strada, in fata Coloseumului, pe bancuta din Piaza Hungaria, sunt tare amuzante. Le voi publica in intregime aici.

brainstorming: statui, monumente (Columna, Fontana di Trevi), muzee (Musei Capitolini, Musei Vaticani), biserici, capele, Vatican, San Pietro, Piaza di Spania, Viale del Corso, blocuri foarte bine ingrijite (palaze), bancarele, cumparaturi la supermarket, prajituri de la pasticeria Il Cigno (Lebada-o cofetarie pentru cei care vor sa serveasca micul-dejun, o cafeluta si o prajiturica, pe terasa, citind ziarul, ca sa-i vada lumea, jos palaria pentru bunatati si pentru cum arata localul), masline, straini multi, italieni - barbati frumosi si superextra ingrijiti (asta trebuie sa fie descris separat), multi romani, conversatie scalciata in italiana, multa pizza, haine, reduceri, carabinieri, Luna Park, parcul cel mai tare: Villa Bourghese, mare cu nisip negru, inghetata Giollitti, pepene galben cu prosciuto crudo, salate de salata, dealurile Romei: Piaza delle Muse, Auditorium Parco della musica (am ratat un concert Pink), Kira - catelul lup pe care l-am plimbat.

Am fost pentru 3 saptamani: turist, fiica, italianca-pariollina (pentru ca stateam in Pariolli, o zona de fite din Roma), romanca, persoana care matura flori albe de leandru, dadaca pentru Kira, devoratoare de pizza sau de paste sau de merendine la micul-dejun...

Am cunoscut oameni interesanti, oameni care m-au ajutat, dar si oameni care se mirau ca tu esti un om atat de om. Evident ca italienii sunt niste campioni la ipocrizie si imi pare rau ca spun asta pentru putinii care chiar nu merita. Daca aici devin acida e pentru ca 'Vai cat esti de frumoasa, vai cat esti de inalta, vai cat esti de educata', pentru mine nu inseamna mare lucru, atunci cand pe la spate nu apreciezi munca unui om. In fine, enough cu asta.

Momente aparte de care imi aduc aminte cu drag sunt plimbarile nocturne cu mama si cu tanti Nicoleta (doamna la care am stat). E super interesant sa asculti femeile povestind. Eu eram cu pozele si cu sfaturile mele de tanara rebela. Le multumesc ca m-au suportat. :)

Mai sunt multe de povestit, mai las si pentru data viitoare.

!Vezi albumul de fotografii. am surprins ce mi-a placut mie din 'dolce vita italiana'. Va be?

Friday, July 6, 2007

va salut cu rotacism

Am sarbatorit cu Maria cu Salitos pe balconul de la birou. Chiar am adormit pe balcon. O ameteala dulce. Maine plec in Sibiu, parasesc locsorul meu de 2 ani de zile. Astazi mi-am trimis bagajele si maine ma asteapta Sibiul. Ma acomodez un pic cu Sibiul, la mine la tara, pe iarba, in curte, doing some pancakes with my dad. Lenevire si soare. Apoi Sibiu, intalnire cu prieteni, trebuiri pe acasa, renovari, cumparaturi and stuf.

Si vineri back to Bucharest via aeroport. Ma asteapta mama. Promit sa va fac cu mana din avion. Si nu, nu o zic cu snobism, doar ca ma bucur ca zbor, deasupra norilor, prima data. Norii pe care ii iubesc atat de mult. Imi place sa ii fotografiez, imi place sa vad forme, imi place sa deslusesc animalute sau alte fiinte ocrotitoare, imi place sa mi-i imaginez zambind.

Daca cineva imi simte lipsa, va las posturile trecute sa le comentati.

Sibiu here i come. Rome here i come.

Thursday, July 5, 2007

boys boys boys

Ma mut. Ieri am inceput prin a cumpara saci menajeri grosi, m-am inarmat cu scotch. M-am gandit eu ca ar fi foarte practic sa gasesc cutii de carton. Am inceput cu magazinul cu umbrela verde ('daca-ti dau pe datorie, te mai vad la pravalie?'), de fapt ex-verde ca acum nu mai are deloc. Nu am gasit. Prin urmare, am ajuns la magazinul din spatele blocului, langa strada, sub restaurantul Persia. Nu stiti unde e oricum dar imi place sa spun. Si...surpriza, un tip foarte dragut lucreaza acolo. Probabil pe timpul verii pentru ca nu l-am mai vazut pana acum. Parul saten deschis, blonzit parca de soare ii incurca de cateva ori privirea capruie, e inalt si..as spune good looking. Cand l-am vazut m-am simtit ca in clasa a 9-a cand vedeam un tip, imi placea, roseam si pastram imaginea lui cateva zile in minte, facand presupuneri, fantezii la cum ar trebui sa vorbim, cum ar fi prima plimbare, 'oare avem ce sa vorbim?'. Le-as numi copilarii de 15 ani. Oare? Intotdeauna am avut teama momentelor de tacere dintre oamenii care nu se cunosc, la prima intalnire. Nu am putina incredere in abilitatilr mele oratoricesti. :P
Sa revenim. Nu stiu daca va e familiar sentimentul de intoarcere in timp. Mai mult, sentimentul ca acel timp vrei sa il pastrezi. Si timpul fuge. Mai stau 2 zile in blocul acela din fata magazinului. Pe seara m-am intors la acelasi magazin sa ma conving ca nu e una dintre imaginatiile mele. Mi-am luat o inghetata de la Betty Ice si da, el mi-a deschis, el mi-a luat banii, el. Deci era acolo si nu visasem. e posibil sa nu imi placa, nu il cunosc, nu ma cunoaste, dar are ceva...Ceva ce multi au avut, imi poate reprosa 'vocea interioara'. Cred ca nu e vorba numai de el, e vorba de dulcele sentiment de flirt. Fetelor le place, mie imi place.

Again. Mi-a placut ca desi nu avea cutii goale a incercat sa elibereze una, sa scoata multe croissante Seven Days si sa le indese pe raft. A reusit. A fost funny. Vanzatoarea mi-a zis sa vin de dimineata ca vor primi marfa. Eu imi imaginam 8 dimineata dar nu m-am trezit. Asa ca la 9 jumatate Adela era la magazin. El era acolo. I-am zis traditionalul salut din Bucuresti 'Buna'. Mi-a raspuns cu un zambet: Asa de dimineata? In fine, mi-a dat o cutie si mi-a promis ca incearca sa pastreze si altele.
Interesant: nu e genul care sa se bage in seama degeaba pentru ca in fata lui o tipa imbracata in pantaloni scurti si maieu de vara ii cere niste cutii de carton.
Marturisire: daca voi avea curaj sa-i marturisesc interesul meu, 'pasiunea mea ascunsa' :)) va fi intr-un mod departe de maturitate (probabil pe vreun biletel or something). Nu, nu ii cer prietenia si nu ii cer sa ii dea verde prietenei lui pentru mine. Nu stiu...mister. i've got nothing to lose. Daca se face un poll aici, cu siguranta nimeni nu crede ca am curaj. Pentru ca asa e.

!!!reminder: post: tipul din autobuz - in liceu

rasari rasari rasari

Imi e rusine sa spun ca nici acum nu am reusit sa scriu de aventura de weekend la mare. De fapt prea multe nu erau de spus, erau de aratat. Daaa...am facut multe poze. Foarte multe dar foarte putine reusite. Vroiam sa merg cu prietenii mei dar nu s-a putut, a fost bine si asa. Vroiam sa ajung in 2 Mai, nu s-a mai vrut. Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, a fost ok in Costinesti dar 2 Mai inseamna ceva pentru mine. Vroiam sa verific spiritul de 2 Mai. Sa ma plimb pe unica strada si sa simt mirosul de peste de la terasele in strada. Hmmm...si oare cum arata retsurantul acela dragutz plasat peste drum de straduta care te aduce de pe plaja, cu gradina, cu flori, cu ronduri unde alearga copii. Sa revin. Bat campii. :) Dupa ce am mancat salata Nicole la o terasa in Costinesti si dupa ce 'grupul' cu care eram a hotarat sa mearga fiecare pe unde vrea, am ajuns cu Kif in White Horse. Aici am simtit ceva din spiritul de interactiune pe terasa. Mi s-a spus: 'esti in White Horse, trebuie sa vii pe 'ring' sa dansezi' Nu conta ca dansau 20 de oameni si restul meselor erau goale, era muzica buna, muzica pe care stiai sa o canti, simteai ca vrei sa sari, sa strigi, sa dai din cap, sa te prinzi intr-o hora, simteai ca vrei sa iti balansezi corpul de pe un picior pe altul, sa lasi capul pe spate si sa canti. O Vama, O Pasarea colibri, un Iris, un Nightwish. Ne-au prins zorii in WH. Eu eram imbracata in rochita verde, faimoasa rochita verde, cam nepotrivita pentru atmosfera dar who the f*** cared? Nimanui. asta e farmecul.

Asteptam de mult rasaritul, de data asta nu doar ca sa il vad ci sa il si fotografiez. Era sa il pierdem pentru ca dupa cunostintele mele trebuia sa rasara intre 6 - 6:15. Evident asta era prin august la sfarsit. Ce sa-i faci, cu fetele la jurnaslim. :) Rasaritul a fost mirobolannt (cum zice un prieten de al meu Ghitisor). Acum...Impartasesc cu voi rasaritul.














p.s. ultima e ca sa demonstrez ca am fost acolo. :))

Wednesday, July 4, 2007

Tuesday, July 3, 2007

unii chiar vor sa faca orasul frumos

Noroc ca iau decizii proaste in ceea ce priveste transportul in comun...cateodata nu gandesc. Ieri am luat tramvaiul 14 in loc sa iau autobuzul 133 ca sa ajung cat mai aproape de drumul spre Vitan. Tocmai bine ca am coborat la Sfanta Vineri si am ocolit Unirea spre statia pentru 123. Si...surpriza, fantanile. Stiam de ele din Compact dar nu am ajuns sa le vad. Credeam ca a 'expirat' oferta lui Daniel Gonz de a vedea o parte din oras in culori. mergeti sa le vedeti. E mai mult decat aici in poze.



Thursday, June 28, 2007

e si soare, dar imi doream un curcubeu

atentie la umbre

dileme de vara

Mai sunt 15 zile si ma asteapta Roma. E normal ca asteptarea sa fie grea, dar e si mai aiurea cand gandurile nu iti dau pace, cand simti ca pamantul iti cam fuge de sub picioare. Nu, n-am simtit niciun cutremur. Mai concret vorbind... cand acoperisul iti fuge de deasupra capului. Doi ani de zile din studentie, din viata, din mine, din Bucuresti i-am petrecut intr-un cute place, garsoniera noastra de pe Viorele, cu Salt and Pepper in fata, cu metroul la 3 minute, cu lift pentru etaje pare si impare, cu cainele Florica, cu batraneii din fata blocului (unii mai simpatici decat altii), cu chefurile de la noi, cu sleepover, cu sleep in general :p, cu clatite, cu vin (mult vin), cu multi prieteni, cu seri de filme, cu popcorn, cu sesiune rece si calda, cu invatat pana dimineata, cu zile de curatenie, cu gatit interesant, rar dar cu rezultate, cu... tot. dilema: sunt prea atasata de amintiri?

Bun, acum cateva saptamani ni s-a spus: 'nu mai puteti conta pe aceasta garsoniera'. Cum ar fi trebuit sa privim asta? Evident nu trebuia sa intreb, lucrurile au mers de la sine. Am plans ca copilele, am cerut sprijin moral parintilor (rareori sunt vulnerabila in fata lor, desi sunt great parents), am plans, am plans... Ne fugea universul construit, ni se spunea sa ne luam jucariile si sa plecam acasa. Acasa unde? dilema: sunt puerila?

Acasa in Sibiu? Nu. Acasa inalt loc, pe care va trebui sa il luam de la zero. Poate parea o atitudine de copil si greu de explicat.
Pasul urmator: cautam altceva, alta garsoniera, sa arate bine (nu fitze, nu lux), la un prea acceptabil, intr-o zona care sa ne convina fata de scoala. Ofertele nu multe au aparut. Am fost de data asta in ipostaza de chiriasi care isi cauta un loc unde sa stea. E fun si nu prea. Nu stiu cum a fost la Kif dar cele 3 garsoniere pe care le-am vizitat le-am privit cu ochi reci, cu multa atentie pentru a avea ce sa bagam vina. Kif a facut rost de o garsoniera care se apropie cel mai mult de ceea ce cautam. Si...nu e suficient. De ce? dilema sunt nemultumita?

Pentru mine e ultimul an in care as putea sa stau in camin. Nostalgia de a sta in camin nu a fost a mea de la inceput. In timp am renuntat la idee pentru ca mi-a fost bine unde am ales sa stau. Acum...dupa o saptamana petrecuta in presesiune in camin si alte escapade prin camin si plimbari prin 'Regie Seaside (dar fara mare)' nu stiu ce e mai bine. Imi place sa vad multi oameni, imi place sa ies cu ei noaptea la strand, sa ies la o tigara, la carti, la povesti, la plimbari pe Dambovita. dilema: sunt prea sentimentala?

Parintii imi spun: stai in chirie, e cel mai bine, sa ai timp sa inveti si sa te odihnesti. Prietenii sunt impartiti: de ce nu stati in camin, e mai ieftin, e mai fun. Altii: dupa atata timp de stat in chirie cred ca e exclus sa stati in camin. Ma intreaba frecvent daca am gasit ceva. Dilema: sunt adaptabila?

Ce e ciudat e ca trebuie sa luam o decizie repede si influentata de prea multi factori. De ce nu pot sa zic, lasa, vad in octombrie unde voi sta. Sunt prea legata de locuri, de un mod de viata. Mi-e teama ca viata de camin e doar un miraj? Mi-e teama ca o sa regret? so what, zic eu acum, doar zic, pacat. E o decizie atat de importanta cum imi pare? dilema: sunt imatura?

In plus, vara nu e doar a vacantei. O sa lucrez o parte, doar am si eu liber 3 saptamani sa merg la mama si sa stau cu tata in Sibiu. E suficient ca sa iti refaci fortele pe care stii ca le-ai pierdut de mult. E vorba aici de loialitate, de recunostinta fata de oameni care m-au ajutat sa invat, care mi-au ascultat gandurile si ideile. ei stiu... dilema: suntnerecunoscatoare?

Uite asa renunt la tot, renunt la Taize, renunt la explorarea fotografica a Sibiului, renunt la petrecut timp cu tata, timp pe care nu o sa il mai am, i'm pretty sure, la mers la mare cu prietenii, la topless in 2 mai, la multe. pentru ce? oare cineva poate sa zica? i'm losing my way! dilema: sunt incapabila sa stiu ce vreau? dilema: sunt?

p.s. nu e tot aici dar am obosit.

Wentworth is singing



Printre diverse zvonuri cum ca Wentworth Miller ar fi gay si altele mai putin zvonuri ca 'fratele lui din Prison Break', Dominic Purcell e in Romania, me and Maria am gasit ceva dragut. Wenty a cantat in trupa The Princeton Tigertones. enjoy!

Collide

Tuesday, June 26, 2007

sanziene cu intarziere

Andrei Pandele-fotomagazin.ro

Din cutia cu amintiri de la tara scot una. Ziua Sanzienelor. A fost de fapt in 24. Stiu, invatam la scoala noastra de jurnalism ca unul dintre criteriile de newsworthiness e proximitatea temporala. Da, au trecut 2 zile de la Sanziene dar nu conteaza pentru ca aici eu fac regulile.

Ani la rand inainte cu o zi de sarbatoare mergeam cu mama, tata sau bunicul, pe deal sa adun sanziene. A doua zi pe poarta de lemn, care de multe ori credeam ca nu va rezista inca unui vant, puneam sanziene in forma de cruce ca sa apere casa de rele. Apoi, faceam coronite galbene, ca pentru niste printese in miniatura, pe care le aruncam in pe acoperisul bucatariei. Doi, trei si... Cu forta unui copil de 6 ani ma straduiam sa arunc coronita cat mai sus, sa o feresc de pericolul de a cadea si a nasrui totul... Evident era si scocul in calea caderii ei, dar vroiam sa fiu sigura. Cat mai sus= un viitor cat mai bun, o viata lunga si frumoasa, mult noroc, sanatate and so on... si chiar credeam cu naivitate.
Si astazi as face asta. Poate pentru obicei, poate pentru mine, poate de dorul bunicilor.
Nu mi-a cazut nicio coronita. Deci ar trebui sa ma astept la ce e mai bine de la viata mea. :)

Saturday, June 23, 2007

tic-tac


Atunci nu stiam cum va fi acum
Acum nu stiu cum va fi atunci
Acum stiu ce nu stiam atunci
Atunci voi sti ce nu stiu acum

live norah

Friday, June 22, 2007

Filozofeli ale celor dinaintea noastra - Platon


"Potrivit celebrei alegorii a pesterii din partea a VII-a a dialogului "Republica", lucrurile sunt umbre palide, inconstiente ale Ideilor, care sunt adevarata realitate. Ideile mereu exista si nu devin nicicînd, iar lucrurile sunt mereu în devenire, dar nu exista niciodata. Ceea ce ramîne mereu cu sine identic poate fi cunoscut numai prin gîndire, iar ceea ce mereu se schimba, fara a fi o existenta adevarata, prin intermediul simturilor. Cea dintîi (ideea) este prototipul, cea de pe urma (lumea lucrurilor) numai copia lor.

În "mitul cavernei" din dialogul "Republica" Platon descrie cum trebuie înteleasa lumea ideilor. Oamenii sunt comparati de el cu niste prizonieri, legati într-o pestera. Ei nu pot privi înapoi si nu vad lumina Soarelui care lumineaza din spate. În fata lor ei vad doar umbrele obiectelor si propria lor umbra, proiectate pe peretii pesterii. Pestera este lumea sensibila, prizonierii sunt oamenii. Simturile ne creaza iluzia ca umbrele, pe care le vedem, sunt unica lume reala. Noi vedem doar lucrurile sensibile, care sunt doar niste umbre ale prototipului etern. Pe calea perceperii noi nu vom ajunge niciodata la cunoasterea lumii inteligibile a esentelor metafizice ale lucrurilor. Zadarnic vom privi, de exemplu, lucrurile frumoase sau faptele virtuoase, daca nu ne vom adînci pîna la cunoasterea ideii de frumos în sine sau a ideii metafizice de dreptate.

Omului îi vine foarte greu sa se desprinda de cunoasterea superficiala a lucrurilor ca umbre si sa se adînceasca pîna la cunoasterea esentelor. Smuls cu forta din pestera si adus la lumina Soarelui, prizonierul nu este în stare sa vada nimic: lumina îl orbeste. Pentru a fi în stare sa cunoasca esentele, prizonierul trebuie mai întîi sa-si obisnuiasca ochii, sa vada lumina. O data ce a cazut lumina, însa, el nu mai doreste sa se întoarca în pestera. El stie deja ca realitatea adevarata nu este cea a umbrelor, a sensibilului, ci aceea pe care o cunoastem prin inteligenta.

Omul ajunge la cunoasterea ideilor prin mai multe trepte. Prima treapta, scrie el în dialogul "Republica" este opinia. Treapta a doua este cunoasterea logica sau notionala, superioara primei. Pentru a cunoaste esentele trebuie sa trecem si dincolo de cunoasterea logica. Treapta a treia este cunoasterea intuitiva, care ne aduce la cunoasterea ideilor. Platon numeste aceasta intuitie reamintire. Reamintirea aici nu trebuie confundata cu memoria obisnuita. Ea este inutila lumii inteligibile. Pentru a explica sensul acestei reamintiri, Platon recurge la mitul, conform caruia sufletul omului a intuit ideile în stare de preexistenta, într-o alta lume, într-o alta viata pe care el a trait-o deja. La venirea lui în lumea aceasta si intrarea sa în corp, sufletul a uitat iarasi aceste idei. Reamintirea lor este trezita în clipa în care omul priveste obiectele din aceasta lume, ce au asemanare cu Ideile."


your body is a wonderland

Monday, June 18, 2007

cum mi-am petrecut noaptea - cu la multi ani


Nu cred ca am scris aici vreodata despre aniversarile cu prietenii. Poate pentru ca nu m-am gandit sa fac din blog un loc de scris ziua despre ceea ce fac noaptea. :d

Azi noapte am fost la strand. In sfarsit as spune dupa cateva zile memorabile. Joi am avut examen, vineri am ramas cu usa blocata (am dormit la birou), sambata nu am avut chef sa invat, duminica am aflat ca proprietarul garsonierei in care stam de 2 ani de zile, ne cam 'da afara'...aaa si ploaia, every night. Dupa cateva portii de plans (eu si Kif) ne-am adunat si am aranjat ultimele detalii pentru surprise.
Pana acum ploaia a stat in calea surprizei. Desi era ziua 0 (ziua inaintea examenului) si nu facusem referatul la drept, am zis GO FOR IT. Nu a fost o surpriza soc pentru sarbatorit dar a fost foarte amuzant. Mai ales drumul pana acolo si comentariile si nesupunerile de a fi dezbracat si imbracat, evident. (cu slipi) He was king for a night, cel putin asa am vrut noi sa se simta.

Aseara mi-am amintit de nebunia de a nu le spune parintilor despre 'unde esti' cand ei nu sunt acasa sau cand nu te pot verifica. Ce ar fi zis mama de coktail cu fructe si votka (super buun) si de strand la ora 1 in noapte si de nesomn inaintea examenului, de mers desculta pe sosea, apoi jumatate din drum am avut incredere sa merg cu ochii inchisi. Nimic bun, zis eu. Banalitati, puerilitati, prostii, tampenii si totusi... concluzia e: Pot fi young cand vreau.
Oare vreau sau e de vina valul?

Inca nu am dreptul pentru poze, dar nu au decat sa-mi lase comentarii. :)


Friday, June 15, 2007

amintiri muzicale



cate amintiri am cu Roxette. Duminica pe drumul Sibiu - Bucuresti, cu Sageata Albastra. Printre alte melodii de pe faimosul cd, era si Roxette.

Pentru ca tot vorbesc des despre cum trece timpul...cand aveam vreo 10 ani ascultam Roxette in Dacia mea crem (adik a lu' tata), pe drumul Sibiu - tara si invers. Si acum simt mirosul de masina incalzita, de piele incalzita si praf. Ciudat e ca porneam casetofonul si pe drum stiam ce localitate, ce stalp, ce casa va aparea atunci cand urma o melodie sau alta, cand auzeam 'Must have been love sau listen to your heart sau fading like a flower'. i love you erau singurele cuvinte pe care le intelegeam. aaa si ink ceva...stiam sa fluier pe joyride. :)

don't wanna waste it

mi se intampla des sa am revelatii legate de cat de tanara sunt acum si cat de batrana voi fi peste cativa ani. si nu e vorba de batranetea fizica pentru ca probabil voi avea cateva kg in plus si cateva riduri mai accentuate.
post remember sa scriu don't wanna waste my time facand lucruri care imi aduc o experienta seaca, lucruri pe care oricum le voi invata later.

Wednesday, June 6, 2007

deep wishes

pentru ca am ramas datoare cu o leapsa, m-am gandit sa o prezint mai sugestiv.
1.chiar sweet


2.mi-as dori macar o data in viata sa fiu acolo

3. locul meu secret - dream house


















Tuesday, June 5, 2007

de-a joaca


Submachine - Explore rooms and solve mind bending puzzles



nu mi-au placut niciodata jocurile pe internet, totusi azi a fost super fun la birou, mai ales ca am un mouse care se face prezent la fiecare click de 10 ori mai mult decat ar trebui si care evident ma da de gol.
mai sus e o mostra, enjoy!
descopeitor, inovator: Maria

Monday, June 4, 2007

me and Norah, we have history



miros de tei si gust de ceai negru, ciocolata, nopti albe si norah jones = feeling de sesiune, nu e urat, nici pe departe, e placut, e studentie.
in sesiunile trecute puneam in winamp lista 'muzica de sesiune' cu cele 4 albume Norah Jones, in cap imi batea o veioza ruginita cu un bec de 100, care imi ardea de fiecare data pernitele degetelor. si patul cu cearsaf albastru, cu ursuleti care plutesc printre stele l-am folosit in loc de birou. si maini amortite de nemiscare si pleoape inchise de somn si tresariri si ganduri, 'inca o pagina'. de ce nu e gust amar? pentru ca de fapt asta nu e amaraciune. e parte din anul 20 din viata mea.

imi place MOV


WARNING, by Jenny Joseph

When I am an old woman I shall wear purple
With a red hat which doesn't go, and doesn't suit me.
And I shall spend my pension on brandy and summer gloves
And satin sandals, and say we've no money for butter.
I shall sit down on the pavement when I'm tired
And gobble up samples in shops and press alarm bells
And run my stick along the public railings
And make up for the sobriety of my youth.
I shall go out in my slippers in the rain
And pick the flowers in other people's gardens
And learn to spit.


You can wear terrible shirts and grow more fat
And eat three pounds of sausages at a go
Or only bread and pickle for a week
And hoard pens and pencils and beermats and things in boxes.


But now we must have clothes that keep us dry
And pay our rent and not swear in the street
And set a good example for the children.
We must have friends to dinner and read the papers.


But maybe I ought to practice a little now?
So people who know me are not too shocked and surprised
When suddenly I am old, and start to wear purple

poate nu sunt singura pe lumea asta care cauta un remediu anti-depasire, anti-limitare, anti-plafonare. in cazul meu se poate adauga si anti-rational. :P imi auto impun ziua mov o data pe saptamana, cand fac doar ce imi place. pentru ca stiu ca nu se poate tot timpul. se mai baga cineva?

Sunday, June 3, 2007

s-au gandit la mine

eu raspund de multe ori cu 'nu stiu. ce vrei tu', 'nu conteaza', 'ce iti place tie', etc. asta pentru ca m-am plictisit de toate bauturile racoritoare, sucuri naturale, tea-uri de toate culorile..."Taking the surprise economy to another level, Singapore beverage company Out of the Box caters to consumers who respond to "What would you like to drink?" with a non-committal "anything" or "whatever". Two weeks ago, the company launched two complementary brands: Anything and Whatever. Anything is fizzy and comes in six flavours (Cola with Lemon, Apple, Fizz Up, Cloudy Lemon and Root Beer) and Whatever is non-carbonated (Ice Lemon Tea, Peach Tea, Jasmine Green Tea, White Grape Tea, Apple Tea, Chrysanthemum Tea).

The surprise part? Consumers don't know which flavour they're getting until they take a sip. Cans are simply labelled Anything and Whatever, and the list of ingredients is limited to generic wording: carbonated water, sugar, permitted flavouring, permitted colouring, preservative, tea extract, fruit juice concentrate. Judging from the buzz on Singapore forums, teens immediately got the concept and are loving it.

Novel product to launch elsewhere, as the drink for people who don't know what they want? The key, of course, is to produce products that are good enough to guarantee repeat sales. We think established food and beverage brands could have fun with this one, too, and would have the benefit of working from a brand consumers already trust. How about Snapple or Stonyfield Yoghurt marketing surprise six-packs filled with random flavours? Could be a good way to get customers to try new varieties of any FMCG.

Website: www.anything.com.sg
Contact: info@ootbgroup.com

Spotted by: Brenton Wong"

Sursa: springwise.com

Addiction


De mult timp se cerea acest post. Cei apropiati stiu de ce. Ma numesc Adela si sunt dependenta de Prison Break. Totul a inceput cand Andreea a venit la mine cu 2 DVD-uri cu un serial. In loc sa invatam evident ne-am asezat in fata calculatorului cu ceva de rontait si cu film. Nu stiam ce urma sa vad. Si apare...Wentworth Miller. Atat mi-a trebuit...intr-un weekend am vazut 22 de episoade. Am asteptat aprox 2 saptamani ca sa vad a doua serie, examene, presesiuni si alte lucruri i-au stat in cale. Acum sunt la episodul 7 din seria a doua si sincer singurul lucru care ma poate salva e ca filmul sa se termine. soon. acum tocmai vin de la un episod, vazut cu Kifluta. :) Nu e prima abatere, am mai avut 'pasiuni' si pentru Felicity sau Ed. Dar Prison Break le-a intrecut pe toate. Ciudat ca auzi intr-o zi pentru prima data numele Prison Break si a doua zi e pe buzele tuturor, ca si cand toata lumea stia numai eu nu.


Ink ceva...vineri am avut examen la Politologie si pana in ziua 0 (ziua dinaintea examenului) am servit cateva episoade din PB. Cand m-am apucat de invatat, peste ce credeti ca am dat.
1. in cartea "Cum functioneaza democratia", pagina 82 - "Toate cele 20 de regiuni au fost apreciate in funtie de amplitudinea facilitatilor statistice si informationake de care dispun. Pe ultimul loc se aflau 6 regiuni care nu aveau deloc facilitati, anume: ABRUZZI, Calabria, Campania..."
2. in "Modele ale democratiei", autor Arend Lijphart, pagina 100, note de subsol, "SCHOFIELD (foarte apropiat de Scofield), 1990, Strom si Lijphart..."
Semne? :P
Wentworth Miller (Michael SCOFIELD - Prison Break)