Pana nu spun cu voce tare nu imi dau seama cat de ciudat e. Astazi ii spuneam Mariei ca de cateva zile imi apar in minte flash-uri cu mine la tara (satul Nou Roman), cu mine in Sibiu pe strada, cu mine in clasa a 7-a pe stadionul din spatele blocului, cu MINE in SIBIU. Mi-e dooooorrr. Inainte sa vin in Bucuresti nu ma gandeam ca o sa spun asta. De fapt nu as fi zis vreodata ca imi va fi dor de mama si de tata, ca imi va fi dor de mancarea de acasa, ca imi va fi dor de o scara de bloc, de un chip cunoscut, de un miros de floare de camp, de plopi, de struguri, de vara, de toropeala, de apa din curte, de statul la plaja, de tot...asa...de unde a pornit...ma gandeam ca asa cum in vise iti apar 'zvacniri' ale vietii cotidiene asa se intampla si cu ochii deschisi. Asa apar gandurile refulate, ganduri care daca le-as analiza toata ziua as pluti. :) E CLAR, imi doresc spatiul protector de acasa. Nu e smiorcaiala, e doar TRUE.
1 comment:
Abia astept sa vad si yo Sibiul. Cred ca vara asta. Astept sfaturi de la tine cu ce sa vizitez si ce terase frumoase sa caut. :D si cred ca am sa ma indragostesc si yo de orasul asta
Post a Comment