noul hit al gandurilor mele :D

Pe langa melodia asta mai au loc si gandurile exprimate ale profului de Creatie in Publicitate, Costin Popescu. Sa fac o interpretare: "Fratilor, FERICIREA nu vine. Trebuie sa v-o faceti. Daca nu vreti, atunci nu o asteptati." Cand ne-a spus ca s-a simtit fericit in tinerete, in timp ce 2 ore, spectacolul lumii ii arata ritualul de imperechere al unor gugustiuci...am zambit si mi-a spus ca nu sunt singura care ar trai asa ceva. Ei, bine, nu fug acum in cautarea fericirii mele in padurea X sau in parcul Y. Nu vreau sa sune a "vorba mare", no senor, dar stiu ca fericirea mea trebuie cautata, chiar daca nu va fi opera mea adresata direct mie ci reflectata din fericirile sau trairile altora.

Astazi m-a intrebat cineva: Cu cat pot sa iti cumpar fericirea? Asta pentru ca i-am spus ca am nevoie de bani pentru a-mi cauta fericirile. I-am raspuns un egoist si fricos "e priceless". Gresit spun acum, e nevoie de putin pentru a-mi incepe fericirile. As cauta voluntari care sa ma trezeasca din cand in cand. Tin postul asta ca reminder. :)

dorinta dorintelor

A fost odata ca niciodata ziua mea. 21 in 21. Nu cred ca am sarbatorit vreodata mai mult timp ca anul acesta.
Am inceput marti cu mini petrecerea surpriza facuta de prieteni: tort, sampania si vin in camin , am continuat miercuri cu ziua mea, sarbatorita la birou, cu mult dulce si sfarsita cu o iesire in doi, film si plimbare. Apoi, joi, marea petrecere cu 19 invitati intr-o camera de 2, cu popcorn, pizza, vin si praji si muzica tare si deranjat vecini. Aaaa..si mima. Apoi, de vineri pana alaltaieri, cred ca au fost vreo 2,3 zile in care nu mi s-a spus la multi ani. In fine, am petrecut, am primit cadouri foarte dragute. Si da, pot sa zic ca a fost ziua mea frumoasa in camin.

De fapt sa revin la motivul acestui post. Nu ca sa ma laud ce frumos am sarbatorit ci sa am motiv sa vorbesc despre dorinta dorintelor. O veche superstitie spune ca nu e bine sa iti spui dorintele pentru ca nu se indeplinesc. Ei bine, ma risc. Dorinta mea e dorinta dorintelor. Intotdeauna cand suflu in lumanare, asta si pentru ca tot timpul sunt luata prin surprindere si prea emotionata ca sa gandesc spun repede cu fire de gand: imi doresc, imi doresc, imi doresc: SA FIU FERICITA. Ce inseamna asta, sincer, nici eu nu stiu.

Ideea de post mi-a venit saptamana asta mergand cu autobuzul, aproape singurele momente pe zi in care gandesc pentru mine si cu mine. Desi urasc autobuzele si ele pe mine, avem si zile de pact: Serile in care ma bucur de aglomeratie pentru ca imi ia mai mult timp sa ajung acasa. E o jumatate de ora/o ora pentru ganduri, pentru citit, pentru visat cu ochii deschisi. Recunosc ca se mai intampla sa fie si inchisi. Daca mai ai parte si de cate un stand up comedy sau o cearta devine si mai amuzant. Bun...revin.

In ultimul timp am devenit mai pragmatica si mai concentrata pe ce pot face sau ce trebuie sa fac, masurabil. Si atunci, m-am intrebat. Dorinta dorintelor mi s-a implinit? Sunt? Am? Voi? Nu e ca atunci cand iti doresti o masina, o ciocolata, o pereche de pantofi sau un parfum. It's not touchable. De exemplu, vine seara de Ajun a Ajunului de Anul Nou. Si ai o stare mai naspa, esti stresat ca nu ai idee cum va iesi de Revelion, ai mancat prea mult de Craciun, iti e frig si alte si alte probleme... si zici: ce viata nefericita. Poate nu zici dar sigur te simti ne fericit. Si atunci, daca ai avea un calendar mare pe care sa-ti notezi in fiecare zi fericirea. Cum ar fi? Oare asa pot masura fericirea? :))

m-am intors

Cum e sa incepi sa scrii pe blog dupa o pauza de aproape 3 luni? Greu, stiam asta. De fapt mi-as fi dorit ca in vacanta sa pot impartasi cu cei care mai citesc din cand in cand ceea ce scriu, macar cateva ganduri din Roma.

Daca nu m-ati vazut inca, sa stiti ca am supravietuit primului zbor cu avionul. La viata mea scurta de pana acum, 20 de ani, pot sa spun ca a fost una dintre cele mai tari experiente. Ca si toata vacanta mea de 3 saptamani jumate petrecute in Roma. Am mers mult, foarte mult, exagerat de mult. Culmea, ca nu am apucat sa vad toata Roma, adica toate obiectivele. Poate din dorinta de a ma reintoarce, asa cum iti promite Fontana di Trevi (cel care arunca o moneda si isi pune o dorinta se va intoarce cu siguranta in Roma). Daca picioarele mele ar putea urla pe masura numarului de pasi pe care i-au facut pe pamant italian, cred ca planeta ar fi amenintata grav de poluare fonica.

Cum am inceput? Am primit de la Kif, un dosar cu obiectivele de vizitat in Roma, aranjate pe culori, in functie de importanta si obligativitate etc, din care am citit. M-au interesat locurile neconventionale pe care mi le recomanda textul, pentru ca despre celelalte era relativ usor sa afli. Ca un turist neexperimentat, inchipuiti-va ca m-am dus in balerini cu elastic ;i slapi sa colind "orasul etern". Nu foarte inspirat. La sfarsitul calatoriei mele mi-am achizitionat si o pereche de sandale de turis. Asta e...invatam.

In primele zile, mama, super grijulie, avea tendinta sa ma insoteasca peste tot. Dar oricum programul nu-i permitea sa faca asta si nici rabdarea. Nu cred ca va imaginati cum e sa astepti dupa cineva (adica dupa mine) sa fie multumit de o fotografie, pe strada, in muzeu, in tramvai, pe terasa unui restaurant. Seteaza luminozitatea, seteaza timpul de expunere, da vina pe aparat, pe miscarea obiectului...pretexte care sa acopere faptul ca nu am citit manualul de utilizare al aparatului foto si exigenta pe care o autoadresez. Legat de cum m-am descurcat singura, am ajuns sa cunosc Roma mai bine ca Bucurestiul: metrou, tramvaie, autobuze, tren, orice.

Comunicarea. Super confuza cu limbile straine. Ma descurcam foarte greu cu engleza, nu prea stia nimeni, in afara de cativa negrii de la bancarele (tarabele de pe strada), influenta catorva telenovele se simtea, imi venea sa vorbesc in spaniola, mai stiam italiana de la Clubul Elevilor din Sibiu. Crunt.

Ce am vazut? In primul rand, marturisesc ca am scris foarte putin, nu am prea ascultat un sfat care mi s-a dat chiar aici pe blog. Asta pentru ca am banuit ca fiecare succesiune de fotografii imi va aduce de o zi, de un moment, de o persoana, de o stare. True... Insa cele cateva pagini pe care am apucat sa le scriu: in metrou, pe strada, in fata Coloseumului, pe bancuta din Piaza Hungaria, sunt tare amuzante. Le voi publica in intregime aici.

brainstorming: statui, monumente (Columna, Fontana di Trevi), muzee (Musei Capitolini, Musei Vaticani), biserici, capele, Vatican, San Pietro, Piaza di Spania, Viale del Corso, blocuri foarte bine ingrijite (palaze), bancarele, cumparaturi la supermarket, prajituri de la pasticeria Il Cigno (Lebada-o cofetarie pentru cei care vor sa serveasca micul-dejun, o cafeluta si o prajiturica, pe terasa, citind ziarul, ca sa-i vada lumea, jos palaria pentru bunatati si pentru cum arata localul), masline, straini multi, italieni - barbati frumosi si superextra ingrijiti (asta trebuie sa fie descris separat), multi romani, conversatie scalciata in italiana, multa pizza, haine, reduceri, carabinieri, Luna Park, parcul cel mai tare: Villa Bourghese, mare cu nisip negru, inghetata Giollitti, pepene galben cu prosciuto crudo, salate de salata, dealurile Romei: Piaza delle Muse, Auditorium Parco della musica (am ratat un concert Pink), Kira - catelul lup pe care l-am plimbat.

Am fost pentru 3 saptamani: turist, fiica, italianca-pariollina (pentru ca stateam in Pariolli, o zona de fite din Roma), romanca, persoana care matura flori albe de leandru, dadaca pentru Kira, devoratoare de pizza sau de paste sau de merendine la micul-dejun...

Am cunoscut oameni interesanti, oameni care m-au ajutat, dar si oameni care se mirau ca tu esti un om atat de om. Evident ca italienii sunt niste campioni la ipocrizie si imi pare rau ca spun asta pentru putinii care chiar nu merita. Daca aici devin acida e pentru ca 'Vai cat esti de frumoasa, vai cat esti de inalta, vai cat esti de educata', pentru mine nu inseamna mare lucru, atunci cand pe la spate nu apreciezi munca unui om. In fine, enough cu asta.

Momente aparte de care imi aduc aminte cu drag sunt plimbarile nocturne cu mama si cu tanti Nicoleta (doamna la care am stat). E super interesant sa asculti femeile povestind. Eu eram cu pozele si cu sfaturile mele de tanara rebela. Le multumesc ca m-au suportat. :)

Mai sunt multe de povestit, mai las si pentru data viitoare.

!Vezi albumul de fotografii. am surprins ce mi-a placut mie din 'dolce vita italiana'. Va be?

azi este maine

Hmmm e complicat sa incepi sa iti faci blog. Spun asta pentru ca nu sunt la prima incercare. Poate asta imi reuseste. E 10:39 si pentru ca nu am chef sa ma apuc de 'to do list' am zis: Hai sa-mi fac blog. Tocmai am terminat 2 serii din Prison Break (cine stie, stie) si am devenit addicted. Asa ca astept seria urmatoare care ma va mai tine cateva zile in fata calculatorului. In loc sa ma bucur de soare, prin Sibiu sau prin alte parti ale tarii, am ales odihna si mancare, mancare si somn, somn si eu. Eeee...nu toate spre un bine, dar asta am ales sa fac si nu regret. nu acum. Cam atat am vrut sa spun azi... asa de inceput timid. noapte usoara imi doresc.