m-am intors

Cum e sa incepi sa scrii pe blog dupa o pauza de aproape 3 luni? Greu, stiam asta. De fapt mi-as fi dorit ca in vacanta sa pot impartasi cu cei care mai citesc din cand in cand ceea ce scriu, macar cateva ganduri din Roma.

Daca nu m-ati vazut inca, sa stiti ca am supravietuit primului zbor cu avionul. La viata mea scurta de pana acum, 20 de ani, pot sa spun ca a fost una dintre cele mai tari experiente. Ca si toata vacanta mea de 3 saptamani jumate petrecute in Roma. Am mers mult, foarte mult, exagerat de mult. Culmea, ca nu am apucat sa vad toata Roma, adica toate obiectivele. Poate din dorinta de a ma reintoarce, asa cum iti promite Fontana di Trevi (cel care arunca o moneda si isi pune o dorinta se va intoarce cu siguranta in Roma). Daca picioarele mele ar putea urla pe masura numarului de pasi pe care i-au facut pe pamant italian, cred ca planeta ar fi amenintata grav de poluare fonica.

Cum am inceput? Am primit de la Kif, un dosar cu obiectivele de vizitat in Roma, aranjate pe culori, in functie de importanta si obligativitate etc, din care am citit. M-au interesat locurile neconventionale pe care mi le recomanda textul, pentru ca despre celelalte era relativ usor sa afli. Ca un turist neexperimentat, inchipuiti-va ca m-am dus in balerini cu elastic ;i slapi sa colind "orasul etern". Nu foarte inspirat. La sfarsitul calatoriei mele mi-am achizitionat si o pereche de sandale de turis. Asta e...invatam.

In primele zile, mama, super grijulie, avea tendinta sa ma insoteasca peste tot. Dar oricum programul nu-i permitea sa faca asta si nici rabdarea. Nu cred ca va imaginati cum e sa astepti dupa cineva (adica dupa mine) sa fie multumit de o fotografie, pe strada, in muzeu, in tramvai, pe terasa unui restaurant. Seteaza luminozitatea, seteaza timpul de expunere, da vina pe aparat, pe miscarea obiectului...pretexte care sa acopere faptul ca nu am citit manualul de utilizare al aparatului foto si exigenta pe care o autoadresez. Legat de cum m-am descurcat singura, am ajuns sa cunosc Roma mai bine ca Bucurestiul: metrou, tramvaie, autobuze, tren, orice.

Comunicarea. Super confuza cu limbile straine. Ma descurcam foarte greu cu engleza, nu prea stia nimeni, in afara de cativa negrii de la bancarele (tarabele de pe strada), influenta catorva telenovele se simtea, imi venea sa vorbesc in spaniola, mai stiam italiana de la Clubul Elevilor din Sibiu. Crunt.

Ce am vazut? In primul rand, marturisesc ca am scris foarte putin, nu am prea ascultat un sfat care mi s-a dat chiar aici pe blog. Asta pentru ca am banuit ca fiecare succesiune de fotografii imi va aduce de o zi, de un moment, de o persoana, de o stare. True... Insa cele cateva pagini pe care am apucat sa le scriu: in metrou, pe strada, in fata Coloseumului, pe bancuta din Piaza Hungaria, sunt tare amuzante. Le voi publica in intregime aici.

brainstorming: statui, monumente (Columna, Fontana di Trevi), muzee (Musei Capitolini, Musei Vaticani), biserici, capele, Vatican, San Pietro, Piaza di Spania, Viale del Corso, blocuri foarte bine ingrijite (palaze), bancarele, cumparaturi la supermarket, prajituri de la pasticeria Il Cigno (Lebada-o cofetarie pentru cei care vor sa serveasca micul-dejun, o cafeluta si o prajiturica, pe terasa, citind ziarul, ca sa-i vada lumea, jos palaria pentru bunatati si pentru cum arata localul), masline, straini multi, italieni - barbati frumosi si superextra ingrijiti (asta trebuie sa fie descris separat), multi romani, conversatie scalciata in italiana, multa pizza, haine, reduceri, carabinieri, Luna Park, parcul cel mai tare: Villa Bourghese, mare cu nisip negru, inghetata Giollitti, pepene galben cu prosciuto crudo, salate de salata, dealurile Romei: Piaza delle Muse, Auditorium Parco della musica (am ratat un concert Pink), Kira - catelul lup pe care l-am plimbat.

Am fost pentru 3 saptamani: turist, fiica, italianca-pariollina (pentru ca stateam in Pariolli, o zona de fite din Roma), romanca, persoana care matura flori albe de leandru, dadaca pentru Kira, devoratoare de pizza sau de paste sau de merendine la micul-dejun...

Am cunoscut oameni interesanti, oameni care m-au ajutat, dar si oameni care se mirau ca tu esti un om atat de om. Evident ca italienii sunt niste campioni la ipocrizie si imi pare rau ca spun asta pentru putinii care chiar nu merita. Daca aici devin acida e pentru ca 'Vai cat esti de frumoasa, vai cat esti de inalta, vai cat esti de educata', pentru mine nu inseamna mare lucru, atunci cand pe la spate nu apreciezi munca unui om. In fine, enough cu asta.

Momente aparte de care imi aduc aminte cu drag sunt plimbarile nocturne cu mama si cu tanti Nicoleta (doamna la care am stat). E super interesant sa asculti femeile povestind. Eu eram cu pozele si cu sfaturile mele de tanara rebela. Le multumesc ca m-au suportat. :)

Mai sunt multe de povestit, mai las si pentru data viitoare.

!Vezi albumul de fotografii. am surprins ce mi-a placut mie din 'dolce vita italiana'. Va be?