dileme de vara

Mai sunt 15 zile si ma asteapta Roma. E normal ca asteptarea sa fie grea, dar e si mai aiurea cand gandurile nu iti dau pace, cand simti ca pamantul iti cam fuge de sub picioare. Nu, n-am simtit niciun cutremur. Mai concret vorbind... cand acoperisul iti fuge de deasupra capului. Doi ani de zile din studentie, din viata, din mine, din Bucuresti i-am petrecut intr-un cute place, garsoniera noastra de pe Viorele, cu Salt and Pepper in fata, cu metroul la 3 minute, cu lift pentru etaje pare si impare, cu cainele Florica, cu batraneii din fata blocului (unii mai simpatici decat altii), cu chefurile de la noi, cu sleepover, cu sleep in general :p, cu clatite, cu vin (mult vin), cu multi prieteni, cu seri de filme, cu popcorn, cu sesiune rece si calda, cu invatat pana dimineata, cu zile de curatenie, cu gatit interesant, rar dar cu rezultate, cu... tot. dilema: sunt prea atasata de amintiri?

Bun, acum cateva saptamani ni s-a spus: 'nu mai puteti conta pe aceasta garsoniera'. Cum ar fi trebuit sa privim asta? Evident nu trebuia sa intreb, lucrurile au mers de la sine. Am plans ca copilele, am cerut sprijin moral parintilor (rareori sunt vulnerabila in fata lor, desi sunt great parents), am plans, am plans... Ne fugea universul construit, ni se spunea sa ne luam jucariile si sa plecam acasa. Acasa unde? dilema: sunt puerila?

Acasa in Sibiu? Nu. Acasa inalt loc, pe care va trebui sa il luam de la zero. Poate parea o atitudine de copil si greu de explicat.
Pasul urmator: cautam altceva, alta garsoniera, sa arate bine (nu fitze, nu lux), la un prea acceptabil, intr-o zona care sa ne convina fata de scoala. Ofertele nu multe au aparut. Am fost de data asta in ipostaza de chiriasi care isi cauta un loc unde sa stea. E fun si nu prea. Nu stiu cum a fost la Kif dar cele 3 garsoniere pe care le-am vizitat le-am privit cu ochi reci, cu multa atentie pentru a avea ce sa bagam vina. Kif a facut rost de o garsoniera care se apropie cel mai mult de ceea ce cautam. Si...nu e suficient. De ce? dilema sunt nemultumita?

Pentru mine e ultimul an in care as putea sa stau in camin. Nostalgia de a sta in camin nu a fost a mea de la inceput. In timp am renuntat la idee pentru ca mi-a fost bine unde am ales sa stau. Acum...dupa o saptamana petrecuta in presesiune in camin si alte escapade prin camin si plimbari prin 'Regie Seaside (dar fara mare)' nu stiu ce e mai bine. Imi place sa vad multi oameni, imi place sa ies cu ei noaptea la strand, sa ies la o tigara, la carti, la povesti, la plimbari pe Dambovita. dilema: sunt prea sentimentala?

Parintii imi spun: stai in chirie, e cel mai bine, sa ai timp sa inveti si sa te odihnesti. Prietenii sunt impartiti: de ce nu stati in camin, e mai ieftin, e mai fun. Altii: dupa atata timp de stat in chirie cred ca e exclus sa stati in camin. Ma intreaba frecvent daca am gasit ceva. Dilema: sunt adaptabila?

Ce e ciudat e ca trebuie sa luam o decizie repede si influentata de prea multi factori. De ce nu pot sa zic, lasa, vad in octombrie unde voi sta. Sunt prea legata de locuri, de un mod de viata. Mi-e teama ca viata de camin e doar un miraj? Mi-e teama ca o sa regret? so what, zic eu acum, doar zic, pacat. E o decizie atat de importanta cum imi pare? dilema: sunt imatura?

In plus, vara nu e doar a vacantei. O sa lucrez o parte, doar am si eu liber 3 saptamani sa merg la mama si sa stau cu tata in Sibiu. E suficient ca sa iti refaci fortele pe care stii ca le-ai pierdut de mult. E vorba aici de loialitate, de recunostinta fata de oameni care m-au ajutat sa invat, care mi-au ascultat gandurile si ideile. ei stiu... dilema: suntnerecunoscatoare?

Uite asa renunt la tot, renunt la Taize, renunt la explorarea fotografica a Sibiului, renunt la petrecut timp cu tata, timp pe care nu o sa il mai am, i'm pretty sure, la mers la mare cu prietenii, la topless in 2 mai, la multe. pentru ce? oare cineva poate sa zica? i'm losing my way! dilema: sunt incapabila sa stiu ce vreau? dilema: sunt?

p.s. nu e tot aici dar am obosit.